marți, 8 aprilie 2014

Ce NU avem voie în sarcină 2

Astăzi, continuăm lista cu ce nu avem voie în sarcină şi m-am gândit să ne oprim puțin asupra cosmeticelor şi produselor de îngrijire şi înfrumusețare.
Este important să fim aranjate şi îngrijite şi în timpul sarcinii, dar unele lucruri sunt de evitat, mai ales dacă sunteți foarte precaute de fel.
Astfel, în general se recomandă să:
1. Nu vă vopsiți părul, mai ales dacă folosiți clasicele produse cu chimicale şi amoniac. Puteți opta pentru variante mai sigure, precum cele din magazinele naturiste sau chiar 100% naturale, cum e henna (mai greu de aplicat, dar cu rezultate bune pentru cele ce doresc un păr închis la culoare). Eu tot pe sarcină am renunțat să mă mai vopsesc şi am realizat cât de mult îmi place culoarea mea naturală! :)
2. Nu folosiți fixativ şi alte produse de hair style al căror miros îl puteți inhala. Recomandarea aceasta este importantă mai ales în primele 3 luni de sarcină, când oricum cele mai multe femei se luptă cu grețurile şi amețelile şi orice miros le face rău.
3. Evitați lacurile de unghii şi acetona, ceea ce oricum veți face dacă vă e greață, mirosul acestora fiind imposibil de suportat.
4. Este recomandat să evitați cremele de corp bogate în vitamina A, cât şi cele cu parfum ( inclusiv uleiuri esențiale) şi conservanți controversați, cum e cazul deja cunoscuților parabeni. Tocmai sarcina a fost cea care m-a motivat să fac în toate privințele alegeri mai sănătoase şi mai naturale şi atunci am realizat pentru prima dată că dincolo de cum e marketat un produs (cosmetic sau alimentar) este important să citeşti eticheta şi să cauți informații pe internet (bine că există) despre ingredientele respective. În mod cert, veți şti apoi să faceți diferența între produse.
Pentru burtică şi pentru prevenirea vergeturilor, alegeți unturi naturale, precum cel de shea nerafinat şi cel de mango, în combinație cu ulei de crin alb, migdale, rosa mosqueta, argan, etc. Aveți grijă ca uleiurile să fie presate la rece şi nerafinate, fară adaos de parfum. Google e sfânt, aşa ca dați search şi veți găsi numeroase magazine online care vând aşa ceva.
5. Evitați crema pentru depilat, dar şi ceara, care utilizată în zona inghinală poate declanşa contracții. Țineți cont de acest lucru mai ales în primele 3 luni. Alternativa...lama sau aparatul de epilat (dacă sunteți deja obişnuite cu durerea). No fun, dar ne adaptăm.
6. Dacă vă plac şi aveți posibilitatea, alegeți produse de make up naturale sau chiar organice, deşi nu pot sfătui prea mult aici fiindcă sunt încă adepta celor clasice. Recunosc, am câteva produse preferate la care încă nu pot renunța şi nici nu voi renunța dacă nu găsesc un produs natural la fel de bun. Am şi eu viciile mele...:)
7. Evitați deodorantele antiperspirante cu aluminiu şi alcool, dar şi conservate cu parabeni. Găsiți variante mai ok, în magazinele naturiste, sau în farmacii.
8. În general, evitați uleiurile esențiale, nu doar pentru mirosul puternic, dar şi pentru riscul alergen sau chiar toxic şi fotosensibilizant. Dacă totuşi preferați folosirea lor, vă recomand să le utilizați doar după primul trimestru, numai prin difuzie, în scop aromaterapeutic ( uleiurile de lavandă, lămâie, portocală).
Sfaturile de mai sus, sunt de fapt regulile pe care le-am respectat eu în sarcină. Aşa m-am simțit eu bine, să fac aceste alegeri, însă fiecare dintre noi e diferită şi poate decide pentru sine ce e bine şi ce nu.
În următoarea postare, voi vorbi un pic despre alegerile alimentare din timpul sarcinii şi cum această perioadă de mari transformări, poate fi un moment al bunelor decizii în ceea ce priveşte stilul nostru de viață.

miercuri, 2 aprilie 2014

Ce NU avem voie in sarcină

Sunt o mămică fericită de peste 3 ani deja! Nu trece zi să nu mă minunez de fetița mea năzdrăvană, jucăuşă, deşteaptă şi simpatică ( ca deh, e puiul meu) şi cât de frumos a crescut şi evoluat! Totuşi, ca orice mămică am fost şi eu măcinată de griji încă din perioada sarcinii, mai ales că deveneam mămică pentru prima dată.
Una dintre grijile majore, chiar subiectul acestei postări, a fost ce anume am voie să mănânc şi să fac astfel încât să nu afectez în vreun fel evoluția ființei inocente din burtica mea.
Fără sa mai lungim vorba, începem cu cele mai clare "NU AI VOIE" reguli:
    1. Nu ai voie să fumezi! Ştiu că ai auzit de multe mămici ( chiar doctori!) care spun că nu pățeşte bebe nimic dacă fumezi câteva țigări pe zi, ba chiar că ajută, fiindcă organismul nu suferă un şoc sau că aşa eviți stresul care e şi mai rău decât fumatul, dar toate astea sunt simple motive pentru a justifica viciul. ESTE EXTREM DE NOCIV SĂ FUMEZI ÎN SARCINĂ. Studiile o dovedesc, nu ne întindem cu explicațiile. Asta o zice o femeie care fuma un pachet de țigări pe zi (spre ruşinea mea) şi care a renunțat instant când a rămas gravidă ( tot spre ruşinea mea, puteam să o fac mai repede). Deci, fumătoarele să nu încerce să îmi explice nimic.
    2. Să mai zic şi că nu e voie să beți alcool în sarcină?...că bebe nu sintetizează deloc alcoolul? Asta nu înseamnă că dacă ați băut o gură e capăt de lume...dar mai vine evitați în totalitate. Face bine la conştiință.
    3. Să faci pe soția extra harnică şi femeia care vrea să demonstreze că sarcina nu te împiedică de la nimic şi să cureți de zor prin casă, să speli, să freci, cu toate chimicalele toxice pe care le ai la îndemână (vorbesc din nou, din experiență. Una foarte proastă). Toate toxinele pe care le inhalezi, ajung parțial la bebe, iar tu vei avea o stare clară de rău.

     4. Să ții dietă. A se înțelege să mănânci mai puțin decât obişnuiai, doar să nu te îngraşi cât...un balon. În prima parte a sarcinii se recomandă să mănânci normal şi apoi să creşti uşor aportul caloric (în funcție de recomandările medicului tău). Evident, trebuie să mănânci cât mai sănătos, caloriile să fie de calitate, dar asta vom dezbate în altă postare.
     5. Să te stresezi excesiv. E clar că motive de stres sunt oricând, chiar şi pe sarcină, dar trebuie să te fereşti de emoții negative intense precum: plânsul la filmul tău triller preferat (sau horror), uitatul la emisiuni tv/ ştiri despre cei mai oropsiți copii/bătrâni ai lumii, suferitul alături de prietena ta cea mai bună fiindcă i-a murit cățelul, plecat iubitul, nervii provocați de soacră, soț, şef etc. Bottom line, tot ce se poate evita, evită. Copilul percepe toate emoțiile tale, oricum intense şi de la hormoni, aşa că e mai bine să vă protejați. Nu se aplică atunci când vorbim de situații tragice, de care sperăm să nu fie cazul.
    
       6. Să faci efort intens şi să ridici greutăți. Fă mişcare doar cât făceai şi înainte, mergi la sală şi fă exerciții adaptate pentru femeile gravide şi nu ridica greutăți precum baxul de apă, sacoşa de cumpărături, dulapul, televizorul...ați înțeles ideea.
Cam astea sunt primele 6 reguli ce îmi vin în cap. Stați aproape, de abia am început. Dar ținând cont că mă încearcă un pui de somn, vom continua data viitoare. Mai am sfaturi de mămică încercată...pentru cine vrea să citească şi să ia aminte :)