Se afișează postările cu eticheta antiage. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta antiage. Afișați toate postările

luni, 14 octombrie 2013

"Elegantul" - loțiune hidratantă aftershave

 
Cum era de așteptat, nu am neglijat nici domnii, așa că am realizat o loțiune lejeră aftershave, hidratantă, dar care intră foarte repede în piele.

Am ales ingrediente eficiente, echilibrante, dar și care să hidrateze pielea și să calmeze iritațiile:
  • apă
  • gel de aloe vera, organic
  • ulei de jojoba, organic
  • lăptișor de matcă, organic
  • glicerină vegetală
  • emulsifiant vegetal
  • conservant vegetal
  • vitamina E
Este o loțiune fară parfum, neutră, dar la care adaug puțin ulei esențial de mentă sau apă de mentă atunci când i-o prepar soțului meu, pentru un efect răcoritor și senzație de prospețime (wow, zici că fac reclamă la șamponul cu mentol :))
 


Gelul de aloe vera este umectant, puternic hidratant, regenerant, calmant.

Uleiul de jojoba,presat la rece și organic, este de fapt, o ceară lichidă asemănătoare sebumului uman, adaptată foarte bine oricărui tip de ten, echilibrantă și care se absoarbe bine în piele.

Lăptișorul de matcă organic este antiage, nutritiv, fortifiant, purifiant și stimulează sinteza colagenului.

Ce să mai, toată grija și atenția noastră se îndreaptă către bărbații noștri! :)) Lăsând gluma la o parte, deși a fost gândit și este adresat bărbaților, ”Elegantul” poate fi folosit foarte ușor și de elegantele de noi, deoarece conține numai ingrediente bine alese, potrivite pentru o îngrijire delicată a pielii feței, mai ales cea sensibilă și iritată.

joi, 11 aprilie 2013

"Ochi frumoși” cremă contur ochi antirid

 
 
Această cremă ”s-a născut” la cerere, căci așa apar toate cremele mele: din dorințele femeilor de a-și răsfăța pielea numai cu bunătăți :)
 
Așa că am gândit o cremă concentrată, foarte hidratantă, care să conțină ingrediente recunoscute pentru proprietățile lor antirid,dar și de iluminare, tonifiere și calmare a ochilor obosiți și sensibili.
 
 
Am ales să folosesc următoarele ingrediente:
  • hidrolat de albăstrele, organic
  • ulei de jojoba, presat la rece, organic
  • ulei de rosa mosqueta, presat la rece, organic
  • acid hialuronic - ingredient activ
 
 
Hidrolatul de albăstrele, organic, este recunoscut pentru capacitatea sa de a calma și tonifia ochii obosiți și iritați, fiind un foarte bun decongestionant. Este recomandat cu precădere pentru pielea sensibilă a ochilor, fiind un hidrolat blând, antiinflamator.
Legenda spune că denumirea sa botanică, centaurea cyanus, provine de la Centaurul Chiron care se presupune că este cel care a învățat omenirea despre puterea vindecătoare a plantelor și zeița Cyanus (Flora), deoarece albăstrelele erau florile ei preferate. Frumos, nu? :)
 
Uleiul de jojoba, presat la rece, organic, este un ulei foarte bine adaptat oricărui tip de piele, se absoarbe repede și are proprietăți calmante. Protejează pielea eficient împotriva ridurilor și a deshidratării. Uleiul de jojoba este de fapt o ceară lichidă, foarte asemănătoare cu sebumul uman, de aceea și este recomandat oricărui tip de piele. Este un ulei protector, emolient și regenerant.
 
 
Uleiul de rosa mosqueta, presat la rece, organic, este un elixir pentru piele. Extraordinar pentru prevenirea ridurilor, cu puternic efect antioxidant, protejează pielea de îmbătrânirea prematură, redând luminozitatea și suplețea pielii. Din punctul meu de vedere, este un ulei recomandat în orice cremă antirid, antivergeturi, pentru atenuarea și tratarea cicatricilor, etc.
 
Ingredientul activ al acestei creme este acidul hialuronic de origine vegetală. Acest acid se obține prin procedee biotehnologice, care presupun utilizarea microorganismelor vii (în cazul de față, drojdia de grâu) pentru obținerea compușilor utilizați în domeniul cosmeticii, alimentar sau farmaceutic. Pentru obținerea acestui tip de acid hialuronic se utilizează numai surse nemodificate genetic. Acidul hialuronic ca și ingredient cosmetic, nu înlocuiește acidul hialuronic natural ce se găsește la nivelul dermului, dar are o capacitate extraordinară de a reține apa și astfel de a hidrata și uniformiza pielea. Este un ingredient repulpant (acizii atrag moleculele de apa, hidratând și umflând pielea și astfel ridurile fine se estompează), fermizant, protector, antiage și hidratant puternic.
 
Pielea din jurul ochilor este o piele foarte sensibilă, care trebuie protejată și hidratată corespunzător, mai ales că ochii sunt cei mai expuși, deoarece zilnic lucrăm mult la calculator, stăm în soare, ne machiem și demachiem, așa că e necesar să le acordăm atenția cuvenită.


luni, 25 februarie 2013

Uleiurile esențiale și beneficiile acestora


 


Uleiurile esențiale sunt lichide obținute de obicei prin distilarea (prin aburi sau apă) elementelor componente ale unei plante (frunze, flori, coajă, rădăcină, etc.). Deși se numesc ”uleiuri esențiale”, senzația pe care acestea o lasă, nu este deloc una uleioasă. De obicei, culoarea acestora este clară, deși unele uleiuri precum cel de patchouli sau portocală au o culoare maronie sau galbenă.

Uleiurile esențiale reprezintă adevărata esență a plantei din care sunt derivate. Acestea sunt deosebit de concentrate și sunt utilizate în cantități foarte mici.

Componentele chimice și aroma uleiurilor esențiale au beneficii terapeutice fizice și psihice importante și de aceea sunt întrebuințate atât în aromaterapie cât și în scop curativ.

Datorită faptului că sunt foarte concentrate, uleiurile esențiale nu pot fi folosite ca atare pe piele și sunt diluate în uleiuri vegetale de bază precum cel de migdale, susan, sâmburi de struguri, etc. Prin inhalare, moleculele uleiurilor esențiale pătrund direct în plămâni și în sânge, putând avea un efect benefic asupra organismului. Totuși, o documentare atentă este recomandată înaintea folosirii uleiurilor esențiale în scop medicinal, pentru a evita astfel posibile efecte adverse în urma întrebuințării necorespunzătoare a acestora.

Uleiurile esențiale comercializate prezintă diferențe mari în ceea ce privește calitatea și prețul acestora . Diferența majoră dintre uleiuri vine în  în primul rând din concentrația uleiului esențial pur, nu puține fiind companiile care diluează considerabil uleiurile esențiale și astfel diminuează si calitatea produsului finit. Unele uleiuri sunt mai scumpe și datorită rarității plantei, locului în care este cultivată și modalității de cultivare (uleiuri esențiale provenite din culturi organice sau culturi în care se folosesc și insecticide și alte chimicale).

Uleiurile esențiale reprezintă o parte foarte importantă din domeniul cosmeticii, fiind folosite  în primul rând pentru proprietățile terapeutice asupra pielii, dar și pentru conservarea produselor cosmetice și pentru parfumarea naturală a acestora.

Uleiurile esențiale și beneficiile lor asupra pielii

Vă voi da mai jos o listă cu beneficiile anumitor uleiuri esențiale , dar luați în considerare că voi menționa doar beneficiile asupra pielii, astfel:
  • antirid, antiage: cistus ladanifer (cistus ladaniferus), lemn de trandafir (aniba rosaeodora), morcov sălbatic (daucus carota)
  • antiinflamator: dafin (laurus nobilis), mușețel roman (anthemis nobilis), smirnă (cominphora myrrha)
  • astringent: mentă (mentha arvensis), mirt verde (myrtus communis), palmarosa (cymbopogon martinii), rozmarin (rosmarinus officinalis)
  • calmant: lavandă (lavandula angustifolia), mușețel roman (anthemis nobilis)
  • cicatrizant: cistus ladanifer (cistus ladaniferus), Frankincense (boswellia carterii), lavandă (lavandula angustifolia), patchouli (pogostemom cablin), salvie (salvia officinalis), smirnă (commiphora myrrha)
  • circulator: cedru de Atlas (cedrus atlantica), cedru de Virginia (juniperus virginiana), chiparos (cupressus sempervirenes), lemongrass (cymbopogon flexuosus), nard (nardostachys jatamansi), patchouli (pogostemom cablin), pin silvestru (pinus sylvestris), piper negru (piper nigrum), santal Amyris (amyris balsamifera)
  • purifiant: bergamotă (citrus bergamia), cajeput (melaleuca leucadentron), cimbru (thymus vulgaris), dafin (laurus nobilis), lămâie verde (citrus aurantifolia), oregano (origanum vulgare), ravintsara (cinnamomum camphora), rozmarin (rosmarinus officinalis), salvie (salvia officinalis), tea tree (melaleuca alternifolia)
  • refermizant: grapefruit (citrus paradisi), lemn de trandafir (aniba rosaeodora)
  • regenerant: lemn de trandafir (aniba rosaeodora), morcov sălbatic (daucus carota), lemn de santal (santalum album), patchouli (pogostemom cablin), petitgrain (bigaradier citrus aurantium)
Recomandări de uleiuri esențiale în funcție de problemele pielii
  • piele acneică: cajeput, cimbru, dafin, Frankincense, lavandă,mandarină verde (citrus reticulata), niaouli (melaleuca quinquernevia), petitgrain, rozmarin, tea tree
  • cearcăne: fenicul dulce (foeniculum vulgare)
  • celulită: cedru de Atlas, cedru de Virginia, fenicul dulce, grapfruit, lemongrass, piper negru, scorțișoară (cinnamomum zeylanicum)
  • cuperoză, rozacee: chiparos, cistus ladanifer, mușețel roman
  • dermatite, eczeme: cistus ladanifer, lavandă, lemn de trandafir, mușețel roman, niaouli, palmarosa, salvie, smirnă, tea tree
  • pigmentații: morcov sălbatic
  • psoriazis: lavandă, lemn de santal, nard, smirnă
  • vergeturi: immortelle (helychrisum italicum),neroli, patchouli, mandarină, geranium
  • ten uscat: neroli, palmarosa
  • ten gras: bergamotă, dafin, fenicul dulce, grapefruit, lămâie verde, lavandă, litsea cubeba (litsea cubeba), mirt verde, petitgrain, rozmarin, tea tree
  • ten mixt: bergamotă, lavandă, petigrain, rozmarin
  • ten matur: cistus ladanifer, Frankincense, lemn de trandafir, morcov sălbatic, neroli
Despre uleiurile esențiale sunt multe lucruri de spus, dar sper că informațiile de bază de mai sus vă sunt de ajutor și veți putea alege mai ușor acum ce ulei să întrebuințați fie într-o cremă handmade, fie într-un aromat ulei de corp sau de masaj!

See u later, aligator! :)