Ovăzul...pur și simplu the best! :)
Eu sunt mare fan ovăz, fiind prezent aproape zilnic în meniul meu la mic dejun. Cu ocazia asta, am redescoperit ce bun poate fi și pentru piele!
Cam o dată pe săptămână sau cum simt eu că aș avea nevoie de o mască-minune pentru ten, apelez la o combinație simplă, dar excelentă:
- o lingură cu vârf de făină integrală de ovăz
- puțină apă călduță cât să formăm o pastă prin amestecarea cu ovăzul
- 1 lingură miere
Amestec cele 3 ingrediente, aplic pe tenul curat și las să acționeze cam 20 min. Clătesc cu apă caldă și mă bucur de tenul meu radiant, catifelat și luminos.
Dacă îmi rămâne amestec, îl pun pe mâini și obțin și niște mânușițe de bebeluș! Hi,hi! :)
Sofia când mă vede, mă aleargă să imi lingă ovăzul de pe față! :))
Știu, o să spuneți că poate exagerez, sau că sunt pe net zeci de rețete similare, dar ce pot să vă spun cu siguranță este că am încercat numeroase măști de ten, toate bune, însă niciuna ca aceasta!
Eu clar am decretat-o rețeta mea favorită! O folosesc mereu și am recomandat-o tuturor prietenelor mele apropiate.
Când imi simt pielea ceva mai uleioasă (am ten mixt), aleg tot o mască de ten cu ovăz:
- 1 lingură mare cu faină integrală de ovăz
- zeama de la un castravete mic ras pe răzătoare și stors bine
- 1 lingură iaurt
Amestec ingredientele până obțin o pastă, aplic, las 20 min și clătesc. Ten curat, matifiat, dar nu uscat. Perfectă vara! Pentru cele cu tenul pigmentat, puteți folosi aceeași mască, în care adăugați și puțină zeamă de lămâie.
De ce e ovăzul așa de hrănitor pentru piele?
Păi, conține polizaharide, o formă de carbohidrați complecși, care odată ce se amestecă cu apa, formează un ”gel” extrem de hidratant pentru piele. De asemenea, conține grăsimi sănătoase, care în contact cu pielea, catifelează și repară.
Pe mine una m-a convins ovăzul ăsta! Mai ales că la mic dejun mă răsfăț cu pancakes din ovăz și banană, asezonate cu iaurt degresat și fructe de sezon! :)
P.S. : Pancakes-urile sunt sub muntele de fructe, de care nu mă mai satur, recunosc!
Poftă bună sau...mască bună! :)