Aloe vera - eficientă în tratarea bolilor autoimune?

 

Descriere

Aloe vera (aloe barbadensis), este o plantă suculentă, care nu crește spontan, ci este cultivată, de aceea originea sa exactă nu poate fi determinată, însă se pare că cel mai probabil ar proveni din Africa, din regiuni ale Sudanului, jumătatea sudică a peninsulei arabice și nordul Africii. Se adaptează ușor oricărei clime, așadar o putem crește cu încredere în propriul apartament, având nevoie de soare, apă puțină, și sol nisipos.
Aloe vera este cultivată pentru consum intern, pentru întrebuințări externe și ca ingredient în industria alimentară, farmaceutică, și cosmetică.
 Nu cred că există persoană care să nu recunoască sucul verde de aloe vera, nu? Însă, sucul de aloe vera natural, este amărui și de culoare galbenă, cel ce se găsește în comerț fiind un produs intens marketat, aromatizat și colorat pentru a fi consumat ușor, proces de transformare ce afectează considerabil eficiența acestuia, valorile sale nutritive fiind mult diminuate.

 

Istorie

Aloe vera a devenit extrem de populară ca plantă medicinală, deși studiile efectuate pe această plantă sunt destul de puține, iar uneori, informațiile sunt contradictorii. Cu toate acestea, istoria îndelungată de utilizare medicinală a acesteia, demonstrează încrederea oamenilor în proprietățile sale de vindecare.

 

Cea mai veche documentare a aloei, pare să fie de acum 2 200 de ani înainte de Hristos și aparține mesopotamienilor, aceștia utilizând aloe vera cu scopul de a purifica și curăța organismul. În acea perioadă, bolile erau considerate de origine demonică și doar o plantă divină precum aloe vera, era capabilă să vindece trupul și sufletul.

 

În Egipt, primele informații scrise despre proprietățile nutritive ale sucului de aloe vera, datează de acum 6000 de ani și unele legende susțin că atât Nefertiti, cât și Cleopatra utilizau planta în ritualurile lor de frumusețe. Din acest motiv, era considerată o ”plantă a imortalității”. Fiind considerată și un simbol religios, dar și datorită proprietăților sale antibacteriale, aloe era folosită și la îmbălsămare. În ”papirus Eber”, 1550 a.c., apar mențiuni referitoare la efectul antiinflamator și de calmare a durerilor al aloei vera.

 

Insula Socotra din Africa, a devenit cunoscută în antichitate pentru producția de aloe vera, încă din anul 500 a.c. Aceștia făceau schimburi comerciale cu aloe cu Tibet, India, China. Însuși Alexandru ce l Mare folosea intens aloe pentru a vindeca rănile soldaților săi și se pare că ar fi fost convins de Aristotel să cucerească insula Socotra, tocmai pentru a captura proviziile acestora de aloe.

Pentru hinduși, aloe era ”vindecătorul tăcut”, pentru doctorii chinezi, ”remediul armonic”, pentru ruși, ”elixirul longevității”. Era o plantă cunoscută foarte bine și de către popoarele de indieni din America, așadar informațiile despre virtuțile acestei plante sunt copleșitoare și datează din cele mai vechi timpuri ale omenirii.

 

Aloe apare menționată și în Biblie, în psalmul 45, punctul 8: ”Smirna, aloe și casia îți umplu de miros plăcut toate veșmintele”. Aloe vera făcea parte din amestecul pentru îmbălsămare și la creștini, așa cum reiese din capitolul 19, din Evanghelia după Ioan, punctele 38-40:

38. După acestea Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice trupul lui Iisus. Şi Pilat i-a dat voie. Deci a venit şi a ridicat trupul Lui.

39. Şi a venit şi Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe.

40. Au luat deci trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei.

 

Arabii considerau aloe vera ”Crinul deșertului” și ei au fost primii care au găsit o metodă de a transforma aloe vera in pudră.

Dioscorides, a descris aloe vera în De Materia Medica și a concluzionat că este foarte bună pentru mâncărimi ale pielii, arsuri, iritații ale gingiei și gâtului și stoparea sângerărilor. Aloe vera era foarte cunoscută și de misionarii spanioli, cei care se pare că au și adus-o în Lumea Nouă.

 

Popularitatea aloei a început să scadă odată cu importurile masive.S-a observat că proprietățile de vindecare sunt la valorile maxime atunci când pulpa suculentă este proaspătă și orice metodă de a o conserva nu părea a fi eficientă. Abia prin anii 1950 s-a reușit prin procesarea la rece și folosirea de ingrediente naturale să se stabilizeze extractul suculent și să se extragă aloina.

 

Se pare că aloe vera este singura plantă care poate trata arsurile cauzate de radiații, iar acest lucru a adus-o iar în atenția cercetătorilor.
Astăzi, se consideră că proprietățile aloei vera sunt datorate plantei în întregimea sa, iar un tratament eficient presupune utilizarea completă a frunzei verzi și nu  doar al sucului conținut de aceasta. 

 

Utilizări în scop medical

 

Extern, aloe vera tratează arsurile și rănile, având efect astringent, emolient și antifungic asupra pielii. De asemenea, ajută la regenerarea celulară și la o vindecare frumoasă a zonei afectate.

 

Intern, aloe ajută la reducerea colesterolului, absorbția completă a nutrienților, refacerea florei bacteriene, îmbunătățirea digestei și reducerea colicilor. Aloe vera este de asemenea eficientă împotriva bacteriei E. Coli, Salmonella și Streptococcus. De asemenea, are efecte antivirale (sporește eficiența sistemului imunitar și inhibă dezvoltarea virusurilor) și antiinflamatoare. Polizaharida acemannan ajută la mărirea glandei timus, cea care este răspunzătoare cu producerea celulelor T ale sistemului imunitar.

Aloe vera nu conține un ingredient-minune, ci în jur de 150 de ingrediente nutritive, care funcționează sinergetic, astfel fiind explicate virtuțile acestei plante. Dintre constituenții chimici importanți din aloe, menționăm: aminoacizii, enzime, minerale, vitamine, lignine, monozaharide, polizaharide, acid salicilic, saponine, steroli, antrachinone.
 

Este interesant de menționat că o anume polizaharidă ce se găsește în aloe vera și anume Acemannan, este recunoscută pentru abilitatea de a întări sistemul imunitar și de a spori limfocitele T cu până 50%. Acemannan produce agenți imunostimulatori precum interferon și ajută la distrugerea virusurilor, bacteriilor și celulelor cancerigene.

 

Testele pe persoanele bolnave de HIV au arâtat o îmbunătățire extraordinară a sistemului imunitar, după administrarea constantă pe cale orală de substanță concentrată de aloe vera. Studiul respectiv, publicat în Belgia în 1990, de către cercetătorii Jasbir B. Kohlon, Maurice C. Kemp, Ni Yawei, Robert H. Carpenter, William M. Shannon, and Bill H. McAnalley concluziona următoarele:

1. Ingerarea de aprox. 567 gr de aloe (20 oz) zilnic funcționează ca imunizare împotriva virusului HIV
2. Testele pe pacienții HIV pozitiv sau cei cu SIDA, au concluzionat că aloe blochează celulele infectate T-4 să mai reproducă virusul
3. Aloe distruge virusul din sânge sau stimulează sistemul imunitar al pacientului să distrugă virusul
4. Împiedică boala SIDA să se dezvolte la pacienții cu HIV pozitiv sau chiar ii poate transforma pe aceștia în sero-negativi.

Deși informațiile de mai sus, sunt coroborate și cu alte cercetări individuale sau de grup, se pare că totuși nu sunt suficiente atestări oficiale ale beneficiilor acestei plante sau nu se dorește acest lucru, pentru a nu periclita afacerile de miliarde de dolari ale companiilor farmaceutice.
Urmând linkul acesta, veți citi o dovadă medicală clară a eficienței aloei vera pe pacienții cu HIV pozitiv. Testul a fost efectuat pe 10 femei bolnave din Nigeria, care însă nu se încadrau în criteriile pentru administrarea medicamentelor antiretrovirale. S-a observat clar o îmbunătățire a stării de sănătate a acestora, prin administrarea zilnică, pe o perioadă de 1 an, a de 30-40 ml de aloe barbadensis sub formă pastă. 
Concluzia studiului a fost că administrarea de aloe vera este o soluție pentru cei infectați cu HIV din zona tropicelor, fiind o variantă foarte ieftină și la îndemână! Noi restul omenirii, ”ne permitem” tratamente costisitoare, aparent mai eficiente, dar care au efecte adverse tolerate cu greu. Descrierea acestor efecte adverse, o găsiți aici.

 

 

”Părintele modern” al studiilor legate de aloe vera este Dr Ivan Danhoff, expert cu peste 30 de ani de activitate în studiul beneficiilor obținute din plante, cu diplome în chimie și biologie și master în microbiologie. Acesta a studiat atât în laborator, cât și pe voluntari, efectele miraculoase ale aloei vera și chiar a dezvoltat un medicament din extract de aloe vera, foarte eficient împotriva cancerului, care din păcate nu a obținut autorizarea FDA din SUA. Clinica sa a fost închisă, iar cei 100 de voluntari bolnavi de cancer în fază terminală nu au mai avut voie să continue tratamentul, deși 80% dintre aceștia intraseră în remisie (mai multe informații, aici).

De reținut!

Pentru consum, trebuie aleasă o aloe vera de calitate, care nu conține aloină, substanța aflată în învelișul exterior, ce poate cauza diaree și ingerată în cantități foarte mari, chiar disfuncționalitatea rinichilor. Deși planta este eficientă în întregimea sa, este de preferat să se consume doze mici atunci când o folosim pentru consum propriu, sau pentru și mai multă siguranță, să se utilizeze doar pentru tratarea leziunilor externe.
Pentru consum intern, este de preferat să consultați un specialist homeopat care vă poate sfătui ce extracte de aloe vera sunt recomandate în diverse tratamente.

Natura ne propune soluții pentru orice problemă, trebuie doar să fim informați și educați în acest sens și să avem deschiderea necesară pentru a accepta tratamente alternative, dar și puterea de a impune marilor companii farmaceutice testarea și dezvoltarea de medicamente naturiste, care în cele mai multe cazuri (ca și în cazurile de mai sus) se dovedesc a fi mult mai sigure și mult mai eficiente.

În loc de încheiere, vă invit să găsiți un răspuns la următoarea întrebare:
De ce companiile farmaceutice nu testează intens varianta utilizării aloei vera în tratarea bolilor autoimune, deși s-a dovedit a fi o variantă fără efecte adverse și extraordinar de mult mai ieftină? Evident, este o întrebare retorică... 
 

Surse ale  articolului: www.ncbi.nlm.nih.gov, hivinsite.ucsf.edu, www.aloeria.co.uk, www.herballegacy.com, www.sacredearth.com, www.aloe-medical-group.com, www.naturalnews.com.

 

 

 

 

 

 

 

Lavanda - povestea unei plante miraculoase

 

 

Lavandula, (generic, lavanda) este un gen ce cuprinde 39 de specii de plante cu flori și care aparține familiei Lamiaceae.  Este cultivată cu precădere în climatul temperat, în scop ornamental, culinar și comercial, în vederea extragerii uleiului esențial.

Cea mai des cultivată, este Lavandula angustifolia, (formal, Lavandula officinalis) întâlnită mai des sub denumirea de ” lavanda englezească”. Lavanda se dezvoltă cel mai bine în zonele uscate, cu pământ uscat, chiar nisipos sau cu rocă, sub razele directe ale soarelui și cu o bună circulare a aerului. Aproape toate tipurile de lavandă necesită puține îngrășăminte sau chiar deloc (sursă Wikipedia)

 

Denumirea acestei plante plante frumos colorate și cu un parfum deosebit, pare că vine de la verbul ”lavare = a spăla”, cu referire la infuziile pe care le făceau romanii din această plantă, folosite ulterior în apa de baie.

 

Istoria lavandei, este una foarte interesantă, fiind o plantă cunoscută din antichitate, de mai bine de 2 500 de ani, fiind foarte apreciată de civilizațiile antice, utilizată mai ales de familiile de rang înalt.

Lavanda era folosită pentru îmbălsămare, dar și ca parfum, aceasta fiind găsită sub formă de unguent în mormintele faraonilor egipteni. Pe când egiptenii preferau să își maseze capul cu unguentul de lavandă, grecii își masau mai ales tălpile și pieptul, cu scopul de a se bucura cât mai mult și mai intens de parfumul prețios.

Romanii însă, au apreciat lavanda mai ales pentru proprietățile sale tarapeutice și antiseptice, pentru gătit, dar și pentru rolul său în îndepărtarea insectelor, așa că foloseau lavanda cu precădere la spălat. Aceștia luau lavanda cu ei în războaie, pentru a trata rănile externe, dar și pentru a o întrebuința în ceremonii religioase.Romanii își parfumau cu lavandă casele, steagurile, hainele, părul, iar femeile romane legau lavanda de pat, în scop afrodisiac și o consumau sub formă de ceaiuri pentru a calma durerile menstruale. Cu toate acestea, prima consemnare în scris a proprietăților terapeutice ale lavandei este cea din anul 77 a.c.,  în volumul De Materia Medica, a lui Dioscorides, un militar grec, interesat de proprietățile vindecătoare ale plantelor.

 

În epoca medievală, lavanda continuă să fie întrebuințată mai ales pentru odorizarea hainelor și a încăperilor, pentru alungarea insectelor, dar și pentru calmarea durerilor de cap. Lavanda era una din plantele cultivate la mânăstirea Merton Abey, care va deveni ulterior centrul producției de lavandă din Anglia - Mitcham. Regina Elisabeta îndrăgea ceaiul de lavandă și a încurajat producția acesteia. Treptat, lavanda este întrebuințată și în producția de cosmetice, mai ales săpunuri și apă de toaletă.

 

În perioada Renașterii, lavanda devine iarăși cunoscută pentru rolul său în vindecarea infecțiilor, iar în timpul Ciumei, începe să fie vândută pe străzi la prețuri foarte mari, deoarece se considera că aceasta ține boala la distanță. Însăși hoții de morminte o foloseau într-o soluție proprie cu care spălau bunurile furate din mormintele celor uciși de ciumă.

 

În epoca victoriană, lavanda devine foarte cunoscută, Mitcham fiind centrul comercial al lavandei, cu vânzări în întreaga lume. Regina Victoria aprecia în mod deosebit lavanda, fiind nelipsită de la curte. Se utiliza în toate scopurile posibile: ca odorizant, ca parfum, ca ingredient cosmetic, în scop terapeutic și medicinal, etc.

 

În perioada modernă, efectele benefice ale lavandei au fost iarăși verificate și reconfirmate de către întemeietorii aromaterapei, iar Provence este noul centru al producției mondiale de lavandă.

 

 

Legendele despre lavandă sunt numeroase, una dintre acestea susținând că lavanda a fost luată de către Adam și Eva din Eden, iar alta, că însăși Fecioara Maria îi usca hainele Domnului pe tufișurile de lavandă. De aici probabil, creștinii au considerat lavanda ca o protecție împotriva răului, de multe ori aceasta fiind agățată pe perete în formă de cruce.

 

În scop medicinal, lavanda sub formă de ulei esențial (lavandula angustifolia), este folosită pentru a trata:

• insomnia (2, 3 picături pe pernă)
• stres/iritabilitate (difuzat în aer)
• depresie (difuzat in aer/sub formă de inhalații)
• dureri de cap (masarea cu ulei a tâmplelor)
• răni și arsuri (1, 2 picături direct pe rană)
• eczeme (2, 3 picături pe un disc de bumbac, atinsă ușor zona, fără a freca)
• paraziți intestinali (1 picătură pe un cub de zahăr, 1 cub pe zi, timp de 3 zile)

 

Personal, m-am bucurat de uleiul esențial de lavandă mai ales în inhalații, pentru a trata durerile de cap, pentru relaxare și somn ușor, dar și pentru a-mi calma iritațiile de pe ten. Mai folosesc și câteva picături pe pernă când sunt răcită, mai ales în combinație cu eucalipt mentolat. Florile de lavandă uscată îmi plac pentru a parfuma încăperea și lenjeria de pat, sau ca ingredient într-o înghețată delicioasă homemade :).

 

Dacă și vouă vă place lavanda, vă sfătuiesc să...

 

 

 

Alte surse articol: www.lavenderfarm.com, www.lavenderenchantment.com, www.museedelalavande.com