Lavandula, (generic, lavanda) este un gen ce cuprinde 39 de specii de plante cu flori și care aparține familiei Lamiaceae. Este cultivată cu precădere în climatul temperat, în scop ornamental, culinar și comercial, în vederea extragerii uleiului esențial.
Cea mai des cultivată, este Lavandula angustifolia, (formal, Lavandula officinalis) întâlnită mai des sub denumirea de ” lavanda englezească”. Lavanda se dezvoltă cel mai bine în zonele uscate, cu pământ uscat, chiar nisipos sau cu rocă, sub razele directe ale soarelui și cu o bună circulare a aerului. Aproape toate tipurile de lavandă necesită puține îngrășăminte sau chiar deloc (sursă Wikipedia)
Denumirea acestei plante plante frumos colorate și cu un parfum deosebit, pare că vine de la verbul ”lavare = a spăla”, cu referire la infuziile pe care le făceau romanii din această plantă, folosite ulterior în apa de baie.
Istoria lavandei, este una foarte interesantă, fiind o plantă cunoscută din antichitate, de mai bine de 2 500 de ani, fiind foarte apreciată de civilizațiile antice, utilizată mai ales de familiile de rang înalt.
Lavanda era folosită pentru îmbălsămare, dar și ca parfum, aceasta fiind găsită sub formă de unguent în mormintele faraonilor egipteni. Pe când egiptenii preferau să își maseze capul cu unguentul de lavandă, grecii își masau mai ales tălpile și pieptul, cu scopul de a se bucura cât mai mult și mai intens de parfumul prețios.
Romanii însă, au apreciat lavanda mai ales pentru proprietățile sale tarapeutice și antiseptice, pentru gătit, dar și pentru rolul său în îndepărtarea insectelor, așa că foloseau lavanda cu precădere la spălat. Aceștia luau lavanda cu ei în războaie, pentru a trata rănile externe, dar și pentru a o întrebuința în ceremonii religioase.Romanii își parfumau cu lavandă casele, steagurile, hainele, părul, iar femeile romane legau lavanda de pat, în scop afrodisiac și o consumau sub formă de ceaiuri pentru a calma durerile menstruale. Cu toate acestea, prima consemnare în scris a proprietăților terapeutice ale lavandei este cea din anul 77 a.c., în volumul De Materia Medica, a lui Dioscorides, un militar grec, interesat de proprietățile vindecătoare ale plantelor.
În epoca medievală, lavanda continuă să fie întrebuințată mai ales pentru odorizarea hainelor și a încăperilor, pentru alungarea insectelor, dar și pentru calmarea durerilor de cap. Lavanda era una din plantele cultivate la mânăstirea Merton Abey, care va deveni ulterior centrul producției de lavandă din Anglia - Mitcham. Regina Elisabeta îndrăgea ceaiul de lavandă și a încurajat producția acesteia. Treptat, lavanda este întrebuințată și în producția de cosmetice, mai ales săpunuri și apă de toaletă.
În perioada Renașterii, lavanda devine iarăși cunoscută pentru rolul său în vindecarea infecțiilor, iar în timpul Ciumei, începe să fie vândută pe străzi la prețuri foarte mari, deoarece se considera că aceasta ține boala la distanță. Însăși hoții de morminte o foloseau într-o soluție proprie cu care spălau bunurile furate din mormintele celor uciși de ciumă.
În epoca victoriană, lavanda devine foarte cunoscută, Mitcham fiind centrul comercial al lavandei, cu vânzări în întreaga lume. Regina Victoria aprecia în mod deosebit lavanda, fiind nelipsită de la curte. Se utiliza în toate scopurile posibile: ca odorizant, ca parfum, ca ingredient cosmetic, în scop terapeutic și medicinal, etc.
În perioada modernă, efectele benefice ale lavandei au fost iarăși verificate și reconfirmate de către întemeietorii aromaterapei, iar Provence este noul centru al producției mondiale de lavandă.
Legendele despre lavandă sunt numeroase, una dintre acestea susținând că lavanda a fost luată de către Adam și Eva din Eden, iar alta, că însăși Fecioara Maria îi usca hainele Domnului pe tufișurile de lavandă. De aici probabil, creștinii au considerat lavanda ca o protecție împotriva răului, de multe ori aceasta fiind agățată pe perete în formă de cruce.
În scop medicinal, lavanda sub formă de ulei esențial (lavandula angustifolia), este folosită pentru a trata:
- insomnia (2, 3 picături pe pernă)
- stres/iritabilitate (difuzat în aer)
- depresie (difuzat in aer/sub formă de inhalații)
- dureri de cap (masarea cu ulei a tâmplelor)
- răni și arsuri (1, 2 picături direct pe rană)
- eczeme (2, 3 picături pe un disc de bumbac, atinsă ușor zona, fără a freca)
- paraziți intestinali (1 picătură pe un cub de zahăr, 1 cub pe zi, timp de 3 zile)
Personal, m-am bucurat de uleiul esențial de lavandă mai ales în inhalații, pentru a trata durerile de cap, pentru relaxare și somn ușor, dar și pentru a-mi calma iritațiile de pe ten. Mai folosesc și câteva picături pe pernă când sunt răcită, mai ales în combinație cu eucalipt mentolat. Florile de lavandă uscată îmi plac pentru a parfuma încăperea și lenjeria de pat, sau ca ingredient într-o înghețată delicioasă homemade :).
Dacă și vouă vă place lavanda, vă sfătuiesc să...
Alte surse articol: www.lavenderfarm.com, www.lavenderenchantment.com, www.museedelalavande.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu