Descriere
Uleiul de argan este un ulei obținut din presarea la rece a semințelor copacului de argan (Argania spinosa L), ce se întâlnește numai în zona Marocului.
Este un ulei de culoare galbenă, cu miros specific, nu foarte puternic.
Este un ulei de culoare galbenă, cu miros specific, nu foarte puternic.
Copacii de argan sunt în pericol de extincție, așadar sunt protejați de UNESCO. Aceștia cresc în sălbăticie, într-o zonă bine delimitată și din acest motiv, uleiul de argan este considerat un ulei prețios și extrem de rar, evident și foarte scump.
Extracție
Uleiul de argan este un ulei nutritiv, utilizat atât în scop culinar, cosmetic, cât și medicinal.
Există două metode de extracție: una tradițională, care presupune adunarea semințelor nedigerate de caprele care se cațără în copacii de argan și era utilizată de triburile de berberi și cea modernă, prin presare mecanică. Deoarece, industria extragerii uleiului de argan susține peste 2 milioane de oameni, metoda utilizată în prezent, este cea de extragere mecanică, fiind mult mai practică și mai rapidă.
Femeile marocane sunt organizate in cooperative, lucru ce a permis o anume dezvoltarea economică a Marocului și care a ajutat la îmbunătățirea traiului de viață a locuitorilor săi.
Diferența între uleiul culinar și cel cosmetic, constă în faptul că miezul nucilor de argan destinate uleiului culinar este prăjit ușor, iar miezul din care se extrage uleiul cosmetic, este folosit crud.
Proprietăți
Uleiul de argan conține tocoferoli, fenoli, caroteni, scualan și acizi grași (80% sun acizi grași nesaturați) precum cel oleic, linoleic, palmitic,stearic și linolenic.
Uleiul de argan conține schottenol și spinaterol, steroli rari din plante care datorită combinației unice, fac ca uleiul de argan să posede proprietăți remarcabile. Sterolii in general, reduc inflamația, ajută la blocarea absorbției de colesterol din intestine și prezintă și proprietăți anticancerigene.
Consumul zilnic de ulei de argan, este foarte probabil un factor important în prevenirea anumitor tipuri de cancer, a bolilor cardivasculare și a obezității (conform European Journal of Cancer Prevention, february 2003, volume 12, Issue 1, pag. 67 -75/ linkul este aici).
Beneficii pentru piele
Uleiul de argan conține peste 80% acizi grași esențiali nesaturați, precum omega 9 (acid oleic)și omega 6 (acid linoleic). Din aceste considerente, aplicarea pe piele a uleiului de argan, ajută la întărirea barierei naturale a pielii și la menținerea elasticității acesteia. Este recomandat cu precădere pielii uscate, cu eczeme și pielii supuse condițiilor meteo nefavorabile, precum frigul și vântul puternic.
Deoarece este un ulei extrem de bogat în vitamina E (tocoferoli), este foarte bun pentru prevenirea ridurilor, îmbunătățirea aspectului pielii, previne oxidarea și reduce inflamațiile.
Polifenolii conținuți de uleiul de argan, sunt acizi care luptă cu efectele razelor UV și determină regenerarea pielii, motiv pentru care uleiul de argan este recomandat pentru protejarea pielii expuse excesiv la soare.
Acidul ferulic este compusul fenolic cel mai abundent din compoziția uleiul de argan. Acesta este un super antioxidant, considerat a fi mai eficient în lupta împotriva radicalilor liberi, decât vitamina A, C și E. Se pare că acidul ferulic își mărește activitatea antioxidantă atunci când este expus la razele UV și totodată, ajută la îmbunătățirea aspectului pielii afectată deja de ultraviolete.
Fitosterolii conținuți de uleiul de argan, prezintă beneficii anti-aging prin încurajarea producerii de colagen nou (după cum se știe deja, pierderea de colagen și expunerea la soare sunt cele mai importante motive pentru îmătrânirea pielii), principalul component din țesutul conectiv al pielii.
Sfaturi
- Deoarece uleiul de argan este un ulei gras, care se absoarbe lent în piele, este recomandat mai ales tenului matur, uscat, cu eczeme, îmătrânit prematur. Persoanele cu ten mixt sau uleios vor găsi neplăcută senzația pe piele a acestui ulei, dar poate fi utilizat pentru un păr sănătos, sau pentru emolierea și hrănirea pielii corpului.
- Pentru ca uleiul de argan să fie eficient, trebuie cumpărat doar acel ulei destinat întrebuințărilor cosmetice, adică uleiul marocan, presat la rece, obținut din nuci crude, nedezodorizat și fără alte adaosuri.
- În lista de ingrediente nu trebuie să se regăsească decât denumirea INCI a uleiul de argan, adică argania spinosa kernel oil. În funcție de producător, mai puteți găsi în listă și vitamina E (tocoferol), care protejează uleiul de oxidare și îi mărește astfel termenul de valabilitate.
- Rețineți că este un ulei prețios prin compoziția sa chimică, rar, care se obține greu, deci este și un ulei scump. Prețurile dubios de mici pot însemna fie că uleiul este culinar și nu cosmetic, fie că este amestecat cu alte uleiuri sau este cu totul si cu totul alt ulei. Orice ulei trebuie cumpărat dintr-o sursă sigură, iar ambalajul trebuie să conțină toate informațiile necesare (data expirării, proveniență, compoziție, etc.)
Am ales să vorbesc despre uleiul de argan și proprietățile acestuia, deoarece așa cum am scris și mai sus, este recomandat tenului expus la frig și vânt, iar zilele reci din București mă inspiră :)
Deoarece eu am un ten mixt și prefer să îl aplic direct pe piele doar ocazional, prefer să mă bucur de proprietățile acestui ulei ca ingredient în emulsiile pe care le prepar acasă, precum Rasfat regal, și Nuci cu miere. Uneori, mai adaug o linguriță și în amestecurile de uleiuri pe care le aplic o dată pe lună pe păr, dar și în apa de baie, pentru hidratarea pielii. Această metodă este și eficientă, dar și economă ( folosesc maxim o lingură de ulei la o cadă plină).
Dacă și voi folosiți uleiurile naturale în rutina voastră de frumusețe, vă sugerez să nu ocoliți uleiul de argan și să amestecați câteva picături de ulei în cremele de corp, de față sau balsamurile de păr pe care le aveți în casă, pentru a vă proteja pielea în sezonul rece ce tocmai vine peste noi :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu